Dinu Mistrie – O viziune a sentimentelor

Dinu Mistrie,

Sentimentele și resentimentele sale

Dinu-Mistrie-o-viziune-a-sentimentelor-de-nichita-stanescu

     Geneza:

     Dinu a fost un copil cuminte. Nu a excelat la învăţătură, dar nici la boacăne ca alți copii, decât uneori şi involuntar. A fost un copil aparent normal, dar ciudăţel în sinea sa. Condus de o viziune a sentimentelor de care poate fi inculpat Amfion, constructorul, cu a lui cântec ce i-a remodelat sufletul, Dinu Mistrie, a fost marcat întreaga viaţă. El şi-a dorit să iubească, dar să iubească cu adevărat. Şi-a dorit o singură femeie în viaţa lui şi el să fie singurul în viaţa ei… cam neinspirat din start.

     Reîntâlnirea:

     Ploaie în luna lui Marte şi un cântec fără răspuns. Un cântec de om faşcinat de zâmbetul ei şi incredibil de surprins de indiferenţa pe care i-o arată revăzându-l după aproape un an. Un cântec plin de trăiri, un cântec clar de inimă, de care ea se arată dezinteresată acum, contrar la cum era înainte. Dezamăgit, Dinu se trezeşte plutind pe norii propriilor lui gânduri, sufocat de cerul care acum se află prea aproape de pieptul şi inima sa. Se chinuie cu întrebări la care caută răspunsuri. Optimist prinde curaj după ce propria imaginaţie îi arată ceea ce a vrut să vadă. El și ea. Atât și nimic mai mult decât dacă… dar îl alungă pe „dacă” cât colo și se ridică hotărât să ia atitudine. 20 de ani, vârsta de aur a dragostei lui Dinu Mistrie, vremea în care precum o leoaică tânără, iubirea, l-a înşfăcat de piept și l-a făcut să țipe plin de emoţie și euforie: Sunt un om viu!

     Îmbrăţişarea:

     Sfârșit de anotimp, soarele se încălzeşte pregătindu-se de vară. E ziua în care e totul sau nimic. Reîntoarcerea ei acasă şi momentul întâlnirii, parcă e un joc „de-a sufletul„, ce-l simţi ca o mişcare în sus şi-n jos. Dinu, vrăjit de ea se apropie precum Perseus spre Andromeda (dar mai puţin încrezător în el) şi fâstâcindu-se plin de emoţie, îi propune ceea ce-şi doreau şi amânau de atâta timp amândoi. Nu, nu era momentul ideal, el era pe picior de plecare și poate că asta l-a făcut să reacționeze, asta și faptul că era ziua ei, o zi pe care au făcut-o ziua lor. Poetul și dragostea au început dansul. Chiar dacă fizic îi despart câțiva zeci de kilometri pentru 3 zile, din acea clipă, totul o să aibă o lungă continuitate. Viața mea se iluminează iși spune Dinu, și culcat cu capul pe geamul autobusului, mângâiat de razele soarelui pregătit de apus, începe să viseze… O oră fericită.

     Epilog la lumea veche:

     Se trezise, nu trecuseră decât câțiva ani. Simți un fior rece pe șira spinării, care l-a făcut să tresară. Lauda omului care-și dăduse atâta importanță și care era plin de încredere s-a destrămat precum un șirag de mărgele. Totul a fost întocmai cum lumea din jur cobise și poeții îl prevestise. Dinu Mistrie a murit. Trăiască Dinu Mistrie!
La-nceputul serilor de la sfârșit, cu o ușoară nostalgie și emoție de toamnă, Dinu își trasa un nou sens vieții, unul în care ea nu se mai regăsea pentru că nu o mai căuta.
Mi-amintesc cu uimire își spuse Dinu, am avut un vis…
Visul unei nopți de iarnă

Hai să vorbim despre curve.

Hai să vorbim despre curve.

Hai să vorbim despre curve, să ne confesăm.

Subiect despre și nu numai pentru bărbați.

     De ce să ne mai ascundem? Toti avem câte o slăbiciune și o părere de exprimat vis-a-vis de acest subiect. Unii o facem mai direct, altii mai rezervați și cealaltă categorie dintre noi, aceia care nu recunosc. Toate acestea în funcție de situație. Dacă ar fi momentul adevărului, un moment de sinceritate exagerată, fără să avem motive de a divaga în ideea de a ne proteja de teama reacțiilor celor ce ne cunosc, ce ați zice despre ele? Sunt ele nebunele bune, sunt ele un rău necesar și cum ne-ar fi viața în lipsa lor?

     Din cele mai vechi timpuri și pâna în zilele noastre, curvele au avut și au locul și rolul lor printre noi. Ne-am folosit de ele și ele s-au folosit de noi. Am trăit în simbioză, am făcut troc de nevoi. Totul este firesc, chiar bărbătesc când nefirescul stă ascuns de lumină. Ele-și primesc plata și titulatura ca bonus de recunoaștere a meritelor și statutului lor, iar noi rămânem bărbații predispuși la cădere și înțeleși de ele.

     Da, femeile care-s femei trebuie să o dovedească, și ce dovadă mai bună ar fi din partea unei femei decât aceea de a-și înțelege și ierta bărbatul sortit păcatului de blestemul genei din ADN. Cele care nu tolerează această slăbiciune unui bărbat, pot fi asemănate cu ateii ce sfidează cerul și orice-i sfânt acolo sus și aici pe pământ.

Câți nu ne-au spus că toate doamnele sunt curve, câți n-au crezut că a lor nu e?
Și cine poate acuma să ne spuie, care-s mai multe din cele două tabere?
Vrednici am fi de le-am numi pe toate, care-au avut măcar o dragoste,
și s-au iubit nebunele cât șapte ce au făcut din asta o afacere.
Cu toți avem nevoie de o curvă-n viață, sunt unii care au nevoie de mai mult,
nu știu cu una să se-mpace și nici n-au pace, mizând pe al femeii lor indult.

     Am simțul proprietății ca tot omu’ și mai mult respect de sine decât majoritatea, posibil din cauza genei mele atipice din ADN. Dacă vorbim despre curve, pentru că așa am convenit să mă adresez femeilor, dat fiind că sunt bărbat și toți bărbații suntem la fel (niște porci)… prefer să am curva mea personală. Și cum sunt pretențios din fire categoric trebuie să fie o curvă specială, care mă stimulează în mai multe privințe decât strict sexual. De curva mea mă simt îndragostit, o iubesc și mă iubește. O să fie mereu dorită de mulți bărbați, dar o să rămână o dorință neîmplinită pentru toți. Curva mea este doamna mea și eu îi aparțin doar ei. Da domnilor, sunt curve neprețuie și una dintre ele este a mea, și știți ceva? Nici n-am momit-o cu averea mea, pentru că n-am așa ceva. 🙂

     Ați fi crezut că totul e mai complicat, dar nu este. La asta se rezumă totul. Avem nevoie de curve și ele au nevoie de noi. Le idolatrizăm când se oferă, apoi le servim cu ce a mai rămas din noi. Un bărbat are dreptul să fie înțeles și acceptat așa cum este, doar se pretează la o curvă, nu-i așa?

     Părerea me’, io numa’ zâc…

Mila. Despre ea și ce-i drept.

Despre mila si ce-i drept

Mila văzută de la o milă îndepărtare.

A face ce-i drept, trebuie să fie mai presus de milă. Mila întârzie inevitabilul, întărește suferința și prelungește agonia.

Va urma…

Caut de lucru part-time, ofer seriozitate.

Tânăr, în căutarea unui job part-time, îmi ofer serviciile.

      Se ştie că dintotdeauna au existat pupincurişti înnăscuţi, oameni pe care instinctul, interesul și ambiția cu orice preț îi ajută să se afirme, poziţionându-se mereu în posturi cheie. Credeţi sau nu, după ce îşi ating scopul în viaţă, și ajung realizați material sau ca și statut, simt o neliniște care-i ravășește în interior… o nostalgie am putea-o numi. Încep să intre în depresii și nu-și mai găsesc locul asemeni pensionarilor ce se retrag din câmpul muncii… la bloc. Între patru pereţi, fără o activitate, fără un motiv care să-i ţină în joc… se sting repede. Este dureros să tânjeşti după ceva o viaţă întreagă, numărând anii, lunile, saptamanile și în cele din urmă zilele apoi… apoi odată cu speranţa împlinită nu mai ai pentru ce să lupți… să trăieşti.

     Tot aşa pupincuriştii noștrii, că toți avem măcar unul de-a lungul vieții noastre, ajung ceea ce nu sunt făcuţi să fie şi nu se mai regăsesc. Culoarea maronie de pe nasul lor se estompează treptat, iar la sfârșit… sfârșitul. Ei au fost zămisliţi cu rolul de a pupa nu a fi pupaţi. Este la fel cum ai pune un cal de curse să tragă la căruță sau invers. Fiecare are rolul lui în sistem, fără de care sistemul nu ar merge așa.

PUBLICITATE

Guma pupincuristilor de succes, JOB Part-Time     Sunt nenumărate cursuri de reorientare și perfecționare profesională în multe domenii, însă nimeni nu s-a gândit până acum la un proiect legat de această specialitate, cea de pupincurist. Cineva dintre aceștia ar putea scrie o carte de gen. Hai să fim serioși, nu toți reușim să ne aplecăm. Unii suntem mai rigizi și de aceea avem de pierdut în viață, și rămânem cu demnitatea care nu ne ajută unde banul face legea, adică exact aici în societate. Bănuiesc că unii ar vrea să se aplece și nu știu cum. Aceasta ar fi o opțiune pentru unii pupincuristi de succes, în căutarea unei ocupații care să le aducă satisfacție și reamintirea momentelor lor de debut, creștere în ochii șefilor, „gustul succesului”…

     Pentru cei care sunt egoiști și nu-i încântă deloc ideea de a-și ajuta semenii nepricepuți, instruindu-i, considerând că munca lor nu merită să fie împartășită altora, sunt și alte soluții; Unul dintre aceştia, destul de inspirat încât să o caute aici în timp util, se poate considera norocos. Pentru acesta îmi pun serviciile la dispoziția lui. O vorbă semi-românească spune că cine nu are ass to kiss, să-și cumpere.  Aștept seriozitate.

Sfârşitul lumii. Pentru ce? Punct şi de la capăt.

one-step1Dragostea și etapele vieții

     Sfârşitul lumii.

     Odată cu vara ai plecat și tu, lăsând în urmă tot. Oh, parcă toamnă-ţi este numele, şi-ai dat poruncă frunzelor să ne acopere până şi urmele. Rutina de a te iubi, a devenit rutina de a supravieţui în lipsa ta. Lacrimile ce mi se revarsă din ochii pustiiţi de imaginea ta, îmi întunecă privirea şi disperarea gândirea. Mi-ai lăsat în suflet un gol mult mai mare decât golul din stomac, pe care obișnuiam să îl am de fiecare dată când ne certam. Un gol rece și adânc… cu ce sa-l umplu oare? Cu cine? Nimeni si nimic nu îmi potoleşte foamea și pofta de tine. Dorul mă amorțește, nu sunt în stare de nimic. Tot ce reușesc este sa rulez filmul vieții noastre… și să îl derulez ca să îl mai pun încă odată și încă odată și încă odată… Mor de dorul tău şi ție ce-ți pasă? Nu reuşescgândesc pozitiv. Mi-e rău. Atât de rău precum îmi era de bine când seara adormeai la pieptul meu… sau eu la al tău… îmbrățișați. Vreau… vreau ca viața să mi se termine brusc așa cum a încetat să-ți mai pese ţie de mine… de noi. Încotro să o iau când nu mai văd rostul la nimic? Nimic bun pentru mine. Secătuit de fericire, lipsit de bucurii, mă simt inuntil şi fără sorți de izbândă… nu, nu am cum să ies şi din asta, e prea târziu. Pentru ce să mă mai trezesc când lângă mine nu am să te mai găsesc? Pentru ce să o fac dacă sărutul tău nu-mi mai spune buna dimineața? Pentru ce să sper când nu am pentru cine lupta cu toți din jur? …şi în primul rând cu mine, ca să îți fie ție cât mai bine? Pentru cine să sufăr, să sper, și pe cine să iubesc când tu nu mai ai nevoie de mine?

     Există viaţă după dragoste!

     Ştii, nici acum nu înţeleg de ce ai plecat. Să fie vina mea, nu cred. Îmi spuneai că sunt tot ceea ce ţiai dorit de la viaţă şi tot ce ai visat. Uneori, că nu mă meriţi. Că o să mă iubeşti nu mai ştiu cum şi nu mai ştiu cât. Mi-ai promis că orice ar fi, o să rămânem împreună la bine şi la greu. Îmi spuneai: „iubirea vieţii mele”. Mi-ai jurat iubire eternă! Ce naiba s-a întâmplat? Toate-au fost vorbe şi nimic mai mult. Într-o singură seară ai şters toată bucuria ce mi-ai făcut-o în atâtea zile. Ce să mai sper? La ce bun să te țin în sufletul şi inima mea când tu te-ai jucat şi nu-ţi păsa de mine? Ce mult mă durea când mă tratai la comun, când bună dimineaţa nu era pentru mine, era mai degrabă pentru pentru cine tu nu însemnai nimic special, decât o curiozitate, un semn de întrebare. Crezi că dacă am trecut peste, am uitat? Defapt… nu am trecut peste, am iertat dar n-am uitat. Nu am cum să uit. Trădarea nu se uită. Ai crezut că dacă te întorci, disperarea din mine o să mă facă să uit? Ai plecat de lângă mine cu speranţa că o să îţi fie ţie mai bine, nu mie. Şi reîntoarcerea la mine are acelaşi scop. Eu propun să ne vedem fiecare de drumul său.

     Punct şi de la capăt.

     Am ajuns să gândim. Am judecat ce am trăit. Am evoluat.

     Timpul dă uitarii dragostea dintre noi doi, lăsându-ne uneori şi fără instinctul de a privi înapoi la sfârşit. Bătrâna ploaie ne spală urmele şi tocmeşte tărâna pentru o altă poveste plină de speranţe şi intrigi. Sfârşit de poveste.