Hai să vorbim despre curve, să ne confesăm.
Subiect despre și nu numai pentru bărbați.
De ce să ne mai ascundem? Toti avem câte o slăbiciune și o părere de exprimat vis-a-vis de acest subiect. Unii o facem mai direct, altii mai rezervați și cealaltă categorie dintre noi, aceia care nu recunosc. Toate acestea în funcție de situație. Dacă ar fi momentul adevărului, un moment de sinceritate exagerată, fără să avem motive de a divaga în ideea de a ne proteja de teama reacțiilor celor ce ne cunosc, ce ați zice despre ele? Sunt ele nebunele bune, sunt ele un rău necesar și cum ne-ar fi viața în lipsa lor?
Din cele mai vechi timpuri și pâna în zilele noastre, curvele au avut și au locul și rolul lor printre noi. Ne-am folosit de ele și ele s-au folosit de noi. Am trăit în simbioză, am făcut troc de nevoi. Totul este firesc, chiar bărbătesc când nefirescul stă ascuns de lumină. Ele-și primesc plata și titulatura ca bonus de recunoaștere a meritelor și statutului lor, iar noi rămânem bărbații predispuși la cădere și înțeleși de ele.
Da, femeile care-s femei trebuie să o dovedească, și ce dovadă mai bună ar fi din partea unei femei decât aceea de a-și înțelege și ierta bărbatul sortit păcatului de blestemul genei din ADN. Cele care nu tolerează această slăbiciune unui bărbat, pot fi asemănate cu ateii ce sfidează cerul și orice-i sfânt acolo sus și aici pe pământ.
Câți nu ne-au spus că toate doamnele sunt curve, câți n-au crezut că a lor nu e?
Și cine poate acuma să ne spuie, care-s mai multe din cele două tabere?
Vrednici am fi de le-am numi pe toate, care-au avut măcar o dragoste,
și s-au iubit nebunele cât șapte ce au făcut din asta o afacere.
Cu toți avem nevoie de o curvă-n viață, sunt unii care au nevoie de mai mult,
nu știu cu una să se-mpace și nici n-au pace, mizând pe al femeii lor indult.
Am simțul proprietății ca tot omu’ și mai mult respect de sine decât majoritatea, posibil din cauza genei mele atipice din ADN. Dacă vorbim despre curve, pentru că așa am convenit să mă adresez femeilor, dat fiind că sunt bărbat și toți bărbații suntem la fel (niște porci)… prefer să am curva mea personală. Și cum sunt pretențios din fire categoric trebuie să fie o curvă specială, care mă stimulează în mai multe privințe decât strict sexual. De curva mea mă simt îndragostit, o iubesc și mă iubește. O să fie mereu dorită de mulți bărbați, dar o să rămână o dorință neîmplinită pentru toți. Curva mea este doamna mea și eu îi aparțin doar ei. Da domnilor, sunt curve neprețuie și una dintre ele este a mea, și știți ceva? Nici n-am momit-o cu averea mea, pentru că n-am așa ceva. 🙂
Ați fi crezut că totul e mai complicat, dar nu este. La asta se rezumă totul. Avem nevoie de curve și ele au nevoie de noi. Le idolatrizăm când se oferă, apoi le servim cu ce a mai rămas din noi. Un bărbat are dreptul să fie înțeles și acceptat așa cum este, doar se pretează la o curvă, nu-i așa?
Părerea me’, io numa’ zâc…
