„Femeile frumoase și cărțile bune seamănă: Puțini le deschid, mai puțini le înțeleg.” – Radu F. Constantinescu
Cu acest citat și cu întrebarea: „Cine a mai primit ieri cartea mea?” îmi atrage atenţia, acest Mesia exclusiv(ist) al femeilor din România şi al reminişcenţei masculine de gen, bărbaţi cu suflet de femeie ce se alătură acestora, urmărindu-i propovăduirile pline de înțelepciune pe Facebook. Până la apariția lui, femeile nu aveau nici o șansă, noroc că le-a fost dat lor să se nască el, să echilibreze puterile celor două talere ale balanței dintr-o relație. Acest personaj cu puteri orgasmice, mâna dreaptă a femeilor care nu-şi cunosc valoarea fără a le gâdili el orgoliul și punctul G prin metode tuchless numai de el cunoscute.
Cum internetul a ajuns la saturație pe nișa cu sfaturi pentru bărbați, în care niște maeștrii „Casanova” te învață nici te miri ce tehnici minune cum să ai succes la femei, Radu F. Constantinescu se îndreaptă mai inspirat spre partea sexului aşa zis slab, o „lume” parcă explorată direct proporţional cu oceanele mapamondului până la apariţia acestui savant.
Cameleonic, Radu F. Constantinescu dă impresia de binefăcător. Este perfect mulat după nevoile femeilor şi plin de empatie, dar cu ideea perversă de a le exploata pe acestea. Le corupe psihic cu vorbe după care râvnesc ele mai mult şi astfel omul nostru îşi face numărul. Este un proxenet de ultimă generație, un loverboy cibernetic ce pătrunde în sistemul femeilor cu acordul lor. Acest guru al iubirii, dă impresia năucitoare aidoma unei persoane cu experienţa acumulată de la geneza vieţii pe pământ până în zilele noastre.
Revin la indignarea mea şi a câtorva femei urâte, puţine la număr ce-i drept, deoarece sunt cele care din greşeală sunt şi deştepte şi raţionale. Nu e de negat faptul ca omul este inteligent şi că pe ici pe colo are dreptate, până la urmă femeia este sinonim cu frumosul şi la fel ca bărbatul are nevoie de sex, iar legat de acestea este o adevărată filosofie. Despre asta este vorba şi asta-i esenţa însă totul până la bani. Ei, când este vorba despre bani fiecare face tot ce ştie şi poate mai bine după cum e cazul.
Era pe vremuri Sandra Brown… rupea tot la vremea ei… Radu F. Constantinescu o fi deschis multe carţi de-a ei şi o fi fost printre puţinii care au fost în stare să le înțeleagă esenţa căci restul bărbaților nu au stratul emoţional al aurei la fel de gros ca şi al lui. Acesta o fi fost momentul de revelaţie pentru Radu F. Constantinescu caci tot despre filosofia sexului era vorba dar la modul mai detaliat şi tot femeilor se adresa şi Sandra Brown. Însă vă vine să crede-ţi sau nu, până şi preamăritul Radu F. Constantinescu face boacăne, noroc că cele prinse în vraja sa nu înţeleg mereu sensul cuvintelor şi semnificaţia textelor sau nu sesizează greşelile unor afirmaţii din cauza euforiei radufconstantinesciene.
Prin strategia de marketing folosită să vândă filosofia sexului frumos se adresează discriminator celorlalte femei ceea ce Sandra Brown nu a făcut niciodată. Păi bine măi dragă Radu F. Constantinescu, ce-i cu textul ăsta despre femeile frumoase cum că-s deschise de puțină lume? Nu mă pot hotărî dacă pare aberant și incomplet sau aberant că-i incomplet. Ce ai făcut cu adjectivul care defineşte categoria din care fac parte frumoasele? Sau mai corect era să nu foloseşti deloc adjectivul frumoase ci deştepte. Pui la un loc grâul cu neghina doar pentru că le găseşti în aceeaşi holdă?
Povestea cu femeile frumoase e mai lungă zic eu, însă corect era să zici că: “Femeile deştepte și cărțile bune seamănă: Puțini le deschid, mai puțini le înțeleg.“ – că alea proaste se oferă deschise în larg oricui, oricând, din reflex dragă Radu F. Constantinescu.
Pentru început ai putea să naşti un partid şi tu că tot eşti român şi Constituţia-ţi permite. Poţi să-i zici scurt PFF (Partidul Femeilor Frumoase, şi deştepte dar şi proaste). Mi se pare un nume sugestiv şi cu rezonanţă puternică la preocupările tale ce-ţi aduc şi pitucă pe masă şi like-uri precum şi adulaţia bolnăvicioasă a celor care nu văd mai mult decât eşti interesat să vadă. Bun. Apoi femeilor frumoase şi proaste le dai funcţii de conducere să fii sigur că partidul merge în direcţia în care o să îl conduci doar tu, să nu le vină ceva idei suplimentare din greşeală. Cele frumoase şi deştepte le ţii pentru imaginea intelectuală imaculată a partidului iar pe cele urâte de tot soiul le repartizezi la pus de afişe, dat de like-uri şi share-uri, undeva mereu în umbra frumoaselor. Totul este pe interes, aşa să fie şi criteriile de promovare şi repartizare în partidul tău, cu siguranţă că nu o să se revolte nimeni, lumea e obişnuită cu practica asta.
Radu F. Constantinescu continuă să scrii cărţi, să-ţi satisfaci nevoile şi să ne înveţi pe noi muritorii de rând cum stă treaba, dar nu minimaliza valoarea şi existenţa urâtelor în societate şi nici nu asocia în halul ăsta deşteptăciunea cu prostia doar pentru că fac parte amândouă din categoria frumos, că venind din partea ta, zeul contemporan al femeii, dă prost, părerea me’, io numa’ zâc…
