Dinu Mistrie – O viziune a sentimentelor

Dinu Mistrie,

Sentimentele și resentimentele sale

Dinu-Mistrie-o-viziune-a-sentimentelor-de-nichita-stanescu

     Geneza:

     Dinu a fost un copil cuminte. Nu a excelat la învăţătură, dar nici la boacăne ca alți copii, decât uneori şi involuntar. A fost un copil aparent normal, dar ciudăţel în sinea sa. Condus de o viziune a sentimentelor de care poate fi inculpat Amfion, constructorul, cu a lui cântec ce i-a remodelat sufletul, Dinu Mistrie, a fost marcat întreaga viaţă. El şi-a dorit să iubească, dar să iubească cu adevărat. Şi-a dorit o singură femeie în viaţa lui şi el să fie singurul în viaţa ei… cam neinspirat din start.

     Reîntâlnirea:

     Ploaie în luna lui Marte şi un cântec fără răspuns. Un cântec de om faşcinat de zâmbetul ei şi incredibil de surprins de indiferenţa pe care i-o arată revăzându-l după aproape un an. Un cântec plin de trăiri, un cântec clar de inimă, de care ea se arată dezinteresată acum, contrar la cum era înainte. Dezamăgit, Dinu se trezeşte plutind pe norii propriilor lui gânduri, sufocat de cerul care acum se află prea aproape de pieptul şi inima sa. Se chinuie cu întrebări la care caută răspunsuri. Optimist prinde curaj după ce propria imaginaţie îi arată ceea ce a vrut să vadă. El și ea. Atât și nimic mai mult decât dacă… dar îl alungă pe „dacă” cât colo și se ridică hotărât să ia atitudine. 20 de ani, vârsta de aur a dragostei lui Dinu Mistrie, vremea în care precum o leoaică tânără, iubirea, l-a înşfăcat de piept și l-a făcut să țipe plin de emoţie și euforie: Sunt un om viu!

     Îmbrăţişarea:

     Sfârșit de anotimp, soarele se încălzeşte pregătindu-se de vară. E ziua în care e totul sau nimic. Reîntoarcerea ei acasă şi momentul întâlnirii, parcă e un joc „de-a sufletul„, ce-l simţi ca o mişcare în sus şi-n jos. Dinu, vrăjit de ea se apropie precum Perseus spre Andromeda (dar mai puţin încrezător în el) şi fâstâcindu-se plin de emoţie, îi propune ceea ce-şi doreau şi amânau de atâta timp amândoi. Nu, nu era momentul ideal, el era pe picior de plecare și poate că asta l-a făcut să reacționeze, asta și faptul că era ziua ei, o zi pe care au făcut-o ziua lor. Poetul și dragostea au început dansul. Chiar dacă fizic îi despart câțiva zeci de kilometri pentru 3 zile, din acea clipă, totul o să aibă o lungă continuitate. Viața mea se iluminează iși spune Dinu, și culcat cu capul pe geamul autobusului, mângâiat de razele soarelui pregătit de apus, începe să viseze… O oră fericită.

     Epilog la lumea veche:

     Se trezise, nu trecuseră decât câțiva ani. Simți un fior rece pe șira spinării, care l-a făcut să tresară. Lauda omului care-și dăduse atâta importanță și care era plin de încredere s-a destrămat precum un șirag de mărgele. Totul a fost întocmai cum lumea din jur cobise și poeții îl prevestise. Dinu Mistrie a murit. Trăiască Dinu Mistrie!
La-nceputul serilor de la sfârșit, cu o ușoară nostalgie și emoție de toamnă, Dinu își trasa un nou sens vieții, unul în care ea nu se mai regăsea pentru că nu o mai căuta.
Mi-amintesc cu uimire își spuse Dinu, am avut un vis…
Visul unei nopți de iarnă

Lasă un răspuns