
Presat de ora înaintată şi în lipsa timpului necesar unei scrieri inteligente, îmi permit să mă scuz şi să îmi dau voie să o las pe data viitoare. La ce mă refer? Poi cum la ce? Azi ar fi trebuit să postez ceva cât de cât interesant, dat fiind faptul că m-am hotărât să dau viaţă unui blog. Viaţă… metaforic vorbind, da? Adevărul e că mi-aş dori mai mult să iasă un virus (viruşii nu sunt consideraţi a fi vii) şi să vă infectez pe toţi; de la oameni simplii până la şefi de stat şi mafioţi… :-).
Aaa… probabil că-nceputu’ meu nu este „ca la carte” şi sunt din start, de standard cam departe… dar nici că-mi pasă. Nu simt nevoia să vă spun cine sunt şi ce m-a determinat să umplu şi eu internetul cu balivernele mele. Nu vă chem, nu vă oblig să staţi şi nici nu insist să plecaţi. Cu siguranţă că o să fac multe, chiar multe greşeli de exprimare sau ortografie… sau poate nici chiar aşa multe… cine ştie? Dacă vă supăr totuşi cu ceva, să m-anunţaţi… să-mi scrie-ţi! Da? Şi… daţi de veste că blog ca ăsta nu mai este. Salut lume! Sper să ne-nţelegem de minune, să ne-njurăm numai în glume.
Acestea fiind consemnate aici ca o mărturisire sinceră, trec mai departe cu sufletul împăcat şi să încerc să mă las prins de adevărata semnificaţie a acestei sărbători…
Apropo oameni buni sau/şi răi, e ajunul Paştelui !!!
Urmează o ulterioară impresie despre această participare a mea la acest eveniment în masă dictat de emoţia sau doar obişnuinţa acestei comemorări… aşa ca prim subiect de încalzire. Nu că mă laud, că nu-i nimic de lăudat, părerea me’, io numa‘ zâc…
Hai, te salut lume înc-o dată, te-am pupat şi la Inviere am plecat!