Veni-va vremea
Am fost plecat la mănăstire
Să-mi fac o cruce, să mă rog,
Dar Doamne Tu erai plecat de-acolo
Şi totul îmi părea un simplu loc.
Erau doar oameni, simpli muritori
Ce-şi fac prezenţa după-a-lor părere,
Că îşi salveză sufletul nemuritor,
Şi-apoi se-adună la o bere.
Găsit-am oameni vechi şi obosiţi,
secătuiţi de viaţă.
Ce se gândesc la rostul lor,
la ceea ce urmează.
Împovăraţi de ani şi de nevoi
s-agaţă de-o speranţă,
stau amorţiţi aicea printre noi
nădăjduind la viaţa de apoi.
Şi am văzut şi oameni noi
ce n-au nici griji şi nici nevoi,
Ce pun viaţa de apoi la locul ei,
pe locul doi.
Nu au motive, nici regret
cât inima le bate-n piept
pentru ceva ce e concret,
şi li se pare că-i perfect.
Veni-va vremea de apoi
Şi rândul lor să-nbătrânească,
Şi pentru toate ce-au facut
Veni-va vremea să plătească.
