Ideal ar fi să-ţi vezi de treabă! Însă, bineânţeles că nu vei putea.
O întâlneşti. Nu contează cum, nu contează unde. Hazardul, cu ochiul său de diavol pus pe şotii. O priveşti. Te priveşte. Tatonări, jocuri, mister. Repetiţii de preludiu la nesfârşit. Se gândeşte, poate pentru prima dată în viaţă, la cotidianul ei lipsit de provocări. Şi, uşor-uşor, gesturile tale stângace dar emoţionant de pline o răsfaţă şi-o îndeamnă să arunce cât colo vrafuri de prejudecăţi prăfuite. Începe să se-ntrebe tot mai des: „şi ce-ar fi dac-ar fi?”…
Culmea, într-un final, ea va fi cea care vine în întâmpinarea „concretului” dintre voi! Inevitabilul se produce. Amândoi răvăşiţi, ea trăind revelaţii, aflând ce n-a reuşit să afle vreodată lângă bărbatul căruia îi poartă numele, speriată dar dezlănţuită aşa cum nu se credea în stare, tu, îndrăgostit până peste urechi.
Tu ştii cine eşti. Acasă te-aşteaptă… nimeni! Iţi doreşti şi visezi că de-aici încolo în fiecare zi te va aştepta EA! Viaţa ei însă o aşteaptă privind-o pieziş cu ochi de soţ şi copil. Ea e “mamăăăă” şi „nevastăăăă”, un cortegiu de obligaţii şi formalităţi! Oftează, te priveşte adânc, îţi mângâie obrajii cu un gest dureros şi fugar. E dimineaţă.
– Trezeşte-te dragul meu, o să plângi un pic, dar e musai să te trezeşti!
Bine! Ai înţeles şi tu, ai convins-o şi pe ea că te încrâncenezi să rămai! Nu contează cât vei aştepta, nu contează de câte ori vei traversa iadul desculţ, tu o alegi pe ea, tu ştii că o vrei indiferent dacă şi când va veni definitiv lângă tine.
Te blindezi cu răbdare şi forţă cât pentru o luptă de o mie de ani. Doamna vieţii tale merită sacrificii şi aşteptare. O iubeşti dincolo de tine, viaţa şi-ar pierde sensul fără ea.
Visezi cum ea, copleşită de dovezile tale de dragoste, va veni într-o bună zi şi nici o dimineaţă din lumea asta nu ţi-o va mai lua. Sigur, speranţa moare ultima.
La fel de sigur, poate că şi ea, în sinea ei, ruptă de realitatea care uneori înghite totul nemilos, îşi imaginează că la un moment dat va avea acel curaj nebun. I-ai devenit iubit, prieten, confident, suport moral în orice, e dependentă de amalgamul ăsta ce i-l aşezi la picioare cu tot cu inimă ghemotoc. Simte că nimeni, niciodată, nu a mai iubit-o aşa.
Poate că un timp îţi va fi bine. Proiecţia unei existenţe alături de ea e motor suficient de puternic cât să treci peste multele nopţi de insomnie, peste bănuielile şi geloziile care-ţi încolţesc ca un vierme în sufletul de bărbat îndrăgostit şi care nu vrea să-şi împartă cu nimeni „obiectul” pasiunii. Nu e noapte în care să nu te cutremure gândul că poate el o atinge, că poate ea se lasă convinsă şi te uită preţ de-o clipă. Şi aici vine vestea proastă! Lucrurile astea de obicei se cam întâmplă. Fiindcă dincolo de ceea ce vezi, ştii, ţi se spune sau nu ţi se spune, doamna ta rămâne, dureros, şi doamna soţului ei. Iubirea voastră se transformă în timp, ca şi când ar fi hrănită cu o otravă lentă, într-un chin continuu pentru amândoi. Ea se simte din ce în ce mai sufocată de viaţa duplicitară, tu sucombi în suspiciuni şi coşmaruri numai de tine ştiute. Extazul e pe ducă, urăm bun venit agoniei!
Dar, desigur, se poate ca femeia pe care tu o iubeşti să-şi asume cândva curajul de a veni cu totul către tine.
Mai rar însă!
Si iaraşi repet, dragul meu, trezeşte-te, o să plângi un pic dar e musai să te trezeşti!
